Exxon Mobil și-a reluat procesul de vânzare a a activelor din Marea Nordului, după ce luna trecută a redeschis și procedurile de înstrăinare a participației pe care o deține în cel mai mare zăcământ din Azerbaidjan, susține Reuters, citând surse din industria de petrol și gaze și din sectorul bancar. În ceea ce privește România, potrivit lui Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz, companie interesată de achiziționarea unei participații de 15-20% în proiectul Neptun Deep, negocierile pe tema ieșirii Exxon din proiect au fost blocate până anul viitor.
Prăbușirea prețului petrolului și incertitudinile create de criza Coronavirusului pun în pericol cel mai ambițios program de înstrăinare de active din sectorul petrolier, cel al Exxon Mobil, care a amânat pe termen nedefinit procesul de vânzare a participațiilor din Marea Nordului, de pe urma cărora spera să încaseze aproximativ 2 miliarde de dolari, anunță The Wall Street Journal. Compania americană ar putea aplica același tratament și participației pe care o deține, alături de OMV Petrom în Neptun Deep, cu atât mai mult cu cât guvernul nu arată nicio intenție de modificare a legii offshore, așa cum a promis în repetate rânduri ministrul Economiei, Virgil Popescu.
Grupul austriac de petrol și gaze OMV amână din nou o decizie de investiții pentru proiectul său de explorare a Mării Negre și vizează acum o decizie cel mai devreme anul viitor, a anunțat compania, arată Reuters.
Ca și celelalte 24 de OUG-uri adoptate de fostul Executiv Orban pe 4 februarie, și aceasta, care modifică Legea petrolului, are aviz negativ de la Consiliul Legislativ, emis pe 10 februarie, la 6 zile de la adoptarea ordonanței. Potrivit avizului, dat fiind că Consiliul Legislativ a primit proiectul de OUG spre avizare pe 5 februarie, în aceeași zi în care Parlamentul a demis Guvernul prin moțiune de cenzură, acesta pierzând astfel prerogativa de a emite ordonanțe de urgență, iar avizarea drafturilor de OUG de către Consiliu este obligatorie, există riscul ca ordonanța să fie neconstituțională.
Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță de urgență de modificare a Legii petrolului prin care, invocând legislația UE, vrea să confere Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) autoritatea de a refuza încheierea de noi acorduri de concesiune de perimetre petroliere, precum și de a rezilia astfel de acorduri aflate în prezent în vigoare, din rațiuni de siguranță națională.
Grupul petrolier american Exxon Mobil a confirmat oficial că analizează o posibilă ieșire din proiectul Neptun Deep din România, menționând că a început să ofere informații potențialilor cumpărători, transmite Reuters.
Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri, Virgil Popescu, a amenințat mai mult sau mai puțin voalat gigantul american ExxonMobil, “recomandându-i” să nu vândă direct compania care deține licența în Neptun Deep, ci să respecte legislația românească și să accepte să-și înstrăineze participația printr-o hotărâre de guvern pentru transferul licenței.
Romgaz, producătorul de gaze controlat de statul român, și încă 2 companii, ambele din străinătate, au cerut oficial Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) acces la informațiile cu privire la perimetrul offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, la care americanii de la ExxonMobil, ce dețin 50% din drepturile concesiunii și statutul de operator al acesteia, intenționează să renunțe, intenție confirmată oficial pentru Profit.ro de cei de la Exxon.
ExxonMobil a confirmat recent pentru Profit.ro că în prezent testează piața în vederea vânzării fie a subsidiarei din România, fie a participației de 50% pe care o deține în Neptun Deep, susținând că încă nu a fost identificat un cumpărător.
ExxonMobil a confirmat pentru Profit.ro că în prezent testează piața în vederea vânzării fie a subsidiarei din România, fie a participației de 50% pe care o deține în Neptun Deep.
În timp ce la București președintele Klaus Iohannis speră ca Exxon să se răzgândească și să nu se retragă din Marea Neagră, iar noul ministru al Economiei caută scrisoarea americanilor prin minister, gigantul petrolier din Houston a scos la vânzare participația de 50% pe care o deține în Neptun Deep, fiind avansată o estimare de 250 de milioane de dolari a acesteia.